Sari la conținut

krisscontact123

Membri
  • Număr conținut

    51
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de krisscontact123

  1. Îți mulțumesc oricum. Da, bucșele sunt pe listă. Vor fi următoarele. Am 370k niciodată schimbate.
  2. Adi, tu locuiești în Orte? Dacă da, ți-aș face o vizită. Mai schimbăm două cuvinte și mă mai îndrumi și tu cu câte una, alta. Uleiurile verificate, vasco schimbat astă vară, pus original, vreo 300€. Pompa servo a rămas fără ulei, nu era complet. Aștept să-mi răspunzi. O zi mișto!
  3. Fiţi buni şi ajutaţi-mă. De câteva luni am un zgomot ca un geamăt continuu care se îngână cu motorul. Creşte odată cu acceleraţia. Fac o premisă: prin iarnă am rămas fără baterie (schimb manual) şi am lăsat-o să meargă la vale, am băgat a doua şi am pornit-o. Fără probleme a pornit, dar s-a auzit un zgomot infernal ca o roată dinţată care se freca de ceva. Zgmotul a dispărut la câteva ore după aceea. Dar maşina a rămas cu sechele. De atunci am acest zgomot de ca şi cum ar vibra motorul direct pe caroserie, ca şi cum aş avea o maşină de curse: un mârâit gros foarte deranjant. Tampoane motor noi, uleiu schimbat, toate verificate. Ultimă instanţă, am luat ulei atf ii roş, am spălat instalaţia cu 2 litri, apoi am pus ulei nou. E la nivel, la curbe maxime face un mic zgomot, dar nimic extraordinar, îl făcea şi de nouă! Ce poate fi acel mârâit după voi? Maşina e berlină, 530 d, 142 kw. Are deja 370 k. Nu reuşesc să-i dau de cap. Merge bine, virează uşor etc. Dar am acest zgomot ce mă scoate din maşină. Parcă, parcă, în autostradă, după un timp dispare. Poate e o iluzie, nu ştiu... Vă mulţumesc anticipat!
  4. Tocmai ce-am făcut lucrarea asta. Desigur, ca tot omu', am rupt clemele centrale de la trimurile de pe stâlpii de la parbriz, dar nu e aşa grav, stau ok şi aşa! Se dă jos totul, se curăţă eventualele impurităţi de pe trim (atenţie, să rămână acel material textil "bază" pe plastic), apoi se foloseşte un lipici "colla a contatto". Eu am folosit Bostik super chiaro spray, costă vreo 8 euro, 200ml. (poza în ataşat). Pentru tot ce-am făcut mi-a trebuit un tub şi jumate. Am luat apoi un ţesut subţire de culoare neagră, cu imitaţie de piele pe verso. Am tăiat pe formă, un pic mai mult decât originalul, am dat cu spray de la 25 cm pe ambele suprafeţe, abundent. Am aşteptat 10 minute, după care le-am "împreunat". Operaţia e un picuţ plictisitoare, deoarece trebuie să lucrezi fin şi cu mâinile curate. Bordurile se trag bine spre interior şi se presează. Acest lipici funcţionează excelent, dar nu prea dă posibilitatea de a mai interveni odată lipite părţile. Lucrarea a venit excelentă. Am îmbrăcat astfel stâlpii de la parbriz, cele două bucăţi prin care trec centurile din faţă şi cele două panouri spate unde sunt lămpile spate/laterale. Demontare stâlpi centrali: - se trage cu simţ de protecţia de plastic de pe praguri (e prinsă în 3 clipsuri), apoi se scoate trimul inferior de pe stâlp, trăgâng de partea de jos spre interior (tot 3 clipsuri) după care se trage de ea în jos astfel încât să iasă din cea care ne interesează. Desigur, odată scoasă protecţia de pe prag se scot chederele, atât faţă cât şi spate, pe toată suprafaţa pe care lucrăm. Se desface centura de sub scaunul din faţă (un torx nuş de cât) şi se scoate trimul cu pricina, trăgând prin el centura (clema care fiexază centura, trebuie uşor răsucită şi trece prin fanta de pe trim fără daune). Trimul are 2 clipsuri jos, odată scoase trăgând de trim spre interioruil maşinii, trimul se trage în jos. Repetaţi operaţia de tapiţare. La aceste 2 trimuri mai e şi o placă glisabilă pe care se află fanta de trecere a centurii, se trage de ea şi se scoate afară pentru a se lucra comod. E simplu. Demontarea panourilor cu luminile de cortoazie spate (luminile laterale spate): - se trage de partea superioară a lămpii, băgând cu grijă pe după ea o pârghie de plastic. Sus sunt două cleme metalice, flexibile, jos sunt doi pinteni plastic ficşi. Cu atenţie se scot uşor. Sub lampă se văd imediat două şuruburi. Se desfac şi se trage spre faţă panoul, mai are două cleme mai jos spre spate, dar sunt simple şi nu opun rezistenţă nici la scos nici la pus la loc. Se repetă operaţia ca şi la celelalte! Materialul l-am găsit la un centru de textile, culoarea e spre negru, un pic diferită de plafon, dar plasticele şi uşile mele sunt negre, aşa că se asortează de minune. A ieşit o bijuterie. Acum caut chedere de uşi că sunt sparte alocuri şi au şi "pluşul" de la interior consumat de ani. Ştie careva chedere originale la bani puţini? Costă alea OEM câte 90 de euroi/buc. Cam atât.
  5. Îţi mulţumesc de răspuns. Eu, acum vreo 3 ani am schimbat flanşa (aia de cauciuc cu găuri metalice) de la cardan. Când demaram sau schimbam aveam un lag. Odată schimbată flanşa nu a fost mare vrăjeală, mai puţin, dar tot "întârzie". Acum, cu aceste vibraţii, mă gândesc să schimb cam tot ce e pe acolo. Oare să schimb şi cardanul sau e de ajuns flanşa, rulmentul sau rulmenţii? (am văzut că sunt 2 rulmenţi). Ce mă sfătuieşti? Oricum voi schimba şi cele 2 bucşe că am tot încărcat-o chiar de e berlină. Ce marcă să pun, cât costă şi e o operaţie dificilă schimbarea? Încă o dată mulţam frumos. Aştept oponia ta. Cât despre mârâitul acela din faţă, ce zici, e pompa servo? Altceva nu prea văd să fie. Am "spălat-o", am pus ulei nou ATF 220 roş, dar parcă doar o mică atenuare. Mormăitul agasant persistă.
  6. Mulţumesc sincer pentru opinii. Cred că o să mă uit atât la rulmentul cardanului, cât şi la bucşele mari de pe spate, despre care un coleg spunea că se duc datorită greutăţii. Maşina mea e berlină, dar în decursul anilor am încărcat-o adesea cu "vârf", posibil să fie distruse acele două bucşe. Ştiţi cumva dacă e o operaţie grea schimbarea lor? Mulţumesc încă o dată!
  7. Salutare. Ştiu că s-a mai discutat chestiunea, însă, dat fiindcă nu am găsit încă soluţia, propun aici o discuţie aprofundată. Aşadar, maşina mea are un motor 3000 diesel, 193 cp. berlină, suspensii sport de fabrică. Circa 400k parcurşi. Acum 3 zile am schimbat tot ce înseamnă avantren, amortizoare, etc. Nu am atins arcurile care, după spusele mecanicului, sunt ok. Gume de vară, Continental 6 premium, jante echilibrate una câte una, convergenţă făcută corect. Maşina merge elegant, nu se aude nici cel mai mic zgomot, dovadă că lucrarea a fost făcută corect şi că piesele, toate originale, sunt ok. Cu toate astea, de la 110-115 la oră, până pe la 140, maşina are o vibraţie enervantă care, după câte simt eu, nu vine din faţă. Am impresia de undeva de pe spate dreapta. Ce poate fi. Consider că e bine de spus: pe spate nu am atins acele trapeze sau triunghiuri care se cheamă bascule. Mecanicul zice că-s ok, Posibil de acolo? Altfel, care ar mai putea fi cauza? Ah, uitam, mi-ai băgat în toate gumele 2.5 presiune. După mine e prea mult. Maşina e ţeapănă. Nu ştiu dacă e ok. Vă mulţumesc! Încă o mică chestie: la motor am un soi de mormăit care se îngână cu accelearaţia, dar care dispare odată atinsă viteza de croazieră în autostradă. Unii au spus pompa direcţie, la care am schimbat lichidul (am şi făcut spălarea), dar, chiar după 2000 km, mormăitul nu dispare. Ce altceva poate fi? Tampoane nu, că-s schimbate. Păreri, experienţe?
  8. Salutare. Am nevoie, pe baza experienţei voastre, de o explicaţie. Murise electroventilatorul de climă, ăla de e imediat după bară. Am mers la un mecanic, a găsit şi vascocupla "decentrată", adică ambreiajul acela de la ventilator, la interior de radiator. L-a schimbat cu unu nou, fără însă să pună şi electroventilatorul nou (care costă vreo 400 euro!). După ce am schimbat vasco, maşina mea a devenit TIR. Adică vasco-ul se cupla imediat ce acceleram (rece, cald, era indiferent). Era "liniştită" doar la ralanti. Motorul mergea bine, trăgea mai bine ca înainte, fiind anotimp rece, nu aveam nevoie de AC, aşadar electroventilatorul acela cu jde mii de trepte de viteză încă mai putea aştepta. Ulterior a vebit căldura şi am mers la un mecanic serios. Mi-a spus că vasco era cuplat total. Fostul mecanic îmi pusese un Febi. Acum, noul mecanic a pus vasco original BMW şi electroventilatorul idem, original, BMW. Maşina trage, bagă frig ca la balamuc, dar vasco încă îmi porneşte destul de prematur. Îl aud cum vâjâie, parcă e un autocar din ăla plin de oameni cu AC la maxim. Precizez că primul mecanic, "geniul" a schimbat şi pompa apă, termostatul, nişte fulii mici (3) şi 2 cureluşe. Acum, cu toate aceste piese noi, cele importante OEM, de ce vasco-ul e aşa sensibil? Maşina o am de nouă, în 15 ani nu am auzit niciodată sunetul acesta. Ce altceva poate fi de vină? Sunt convins că piesele originale sunt ok. Mi-e să nu fie din pompa de apă (de care nu ştiu ce marcă e, ca şi vasco-ul care e Febi, dar despre care al doilea mecanic a spus că există Febi de multe provenienţe, aşadar poate că era o făcătură). Sau poate din termostat care spune vasco-ului să împingă. Sau radiator înfundat.... Nu înţeleg mare lucru. Maşina, fără electroventilator şi vasco-ul decentrat (originalul din fabrică) nu făcea acest zgomot! Să nu fi pus geniul un termostat chinezesc sau fabricat la Râşca din vale??? Ajutaţi-mă! Piesele esenţiale sunt BMW! Ce să mai schimb, ce să mai fac? Vă mulţumesc anticipat!
  9. Ok! Deocamdată aştept roţile. Părerile sunt foarte împărţite. Însă, e un pic haotică chestia! Mai mulţi mecanici susţin că primele E60 (nu se ştie până la care upgrade!) au continuat să aibă foarte multe caracteristici mecanice identice cu ultimele E39! A mea e fabricată în 09/2002, iar cea care-mi dă roţile era 2004! Deci prima E60 şi ultima E39. Nu pot susţine nicio teză, însă vom vedea pe miercuri ce se întâmplă când voi "împinge" fizic jantele pe E39-ul meu. Ne auzim cu actualizările! Criss
  10. Aşadar, ultimele noutăţi. Pe janta mea e inscripţionat după cum urmează: BMW 6 751 761, 8Jx17 H2 IS 20, H-LI 1660 3a. În plus sunt nişte desene ca nişte oase de peşte cu şapte linii (poză ataşată). Am măsurat cu şublerul: la interior, janta originală, pe lângă faptul că nu are o formă cilindrică perfectă, ci pare mai degrabă conică, are 72,7 - 72,8. 74 niciunde. Nu am măsurat "intrarea" care e mult mai mică, şi nici partea ce se duce spre interiorul fuzetei care are o formă de con deschis (probabil să intre pe fuzetă mai uşor). Ce să înţeleg???? Modelul e MPack de fabrică - aşa s-a cumpărat, nu e modificată. Cu toate alea de M. E posibil, oare, să fie 72,6 cum mai spun unii pe net?
  11. Eu am vorbit acum cu un mecanic, aici, la Roma şi spunea aşa: dacă donatoarea E60 e din 2004, adică primul an de fabricaţie a modelului, e 99% posibil să meargă pe un beneficiare E39 mai ales că E39 al meu e din ultima "şarjă". E din 09/2002. Nu ştiu. Oricum îl pun pe tip să măsoare cu şubleru' inetrioriul la jante, eu văd cât e a mea. Îţi mulţumesc frumos. Să ai o seară faină!
  12. Deci, din ce spui tu, eu nu pot afla diametrul interior al jantelor decât când le aduc la maşină? Sau să-l pun pe cel ce mi le dă să măsoare interiorul jantei cu un şubler, astfel stau liniştit. Cât despre restul parametrilor e ok, chiar de alea de E60 sunt "largi", eu pe a mea am cele mai mari jante ce s-auvăzut. În carte tehincă scrie că pot pune chiar 265, aşa că... nu cred să fie prea late. Îţi mulţumesc de ajutor. Eşti de folos!
  13. Fii amabil, acum că te-am prins; jantele ce tre să le iau, ca să fie largi de 74, unde să aibă înscris asta? Şi exact cum e scris, are vreun standar, un cod ceva? Sau e acel faimos ET? Şî încă ceva: J-ul are vreo treabă? Precizez că jantele sunt de pe un E60 2004, sunt pe 17, au pe ele gume identice cu ale mele de pe E39, MPack, adică 235/45/17. Ca să fiu garantat ce anume şi unde să caut? Mulţumesc şi scuză-mi ignoranţa. E că trec pe alea de iarnă şi m-am "obosit" să tot dau, la fiecare schimb, tot 60-70 euro (sunt la Roma, It). Astfel o să am 2 seturi cu gumele aferente, cu un cric şi un pic de răbdare le schimb eu. Măcar până la prima uzură.
  14. Şi dacă ştii, cu cât se lărgesc? Ca să intre.
  15. A jantelor? E mai groasă fuzeta la E39 decât la E60? Chiar dacă maşina mea e MPack de fabrică? Pe undeva am citit că pe asta ar merge. Nu mai înţeleg nimic! Mulţumesc!
  16. Salut! Am o întrebare către cei mai experimentaţi: vreau să iau un set de jante aliaj de pe un E60 pentru maşina mea E39, 530 d, MPack. Se potrivesc? Au 5x120 şi sunt pe 17. Mai e ceva la care tre să mă uit? Mulţumesc!
  17. Salut Dan! 2 discuri faţă, E39, 530 D (142 kw), 09/2002, M-pack de fabrică, WBADL71030GV18771, cu plăcuţe şi martor uzură. Brembo sau ce mai bun? Şi ce ar costa tot kitul? (doar faţă). Mulţumesc anticipat. Criss
  18. Bună! Caut ornamentele de parbriz şi lunetă (exterioare, alea de se coc). Cât costă fiecare? E simplu de montat? Apoi mai caut şi ornamentul de pe stâlpul dreapta faţă (ăla care acoperă airbag-u) de culoare gri-albăstriu. Se găseşte? Mulţumesc!
  19. Acest post nu poate fi afișat deoarece este într-un forum protejat de parolă. Introdu parolă
  20. Băieţi, salut. Am nevoie de ajutor destul de urgent! Am fost săptămâna trecută la un gumar şi am reparat o anvelopă, Azi mi-am dat seama că nu mi-a dat antifurtul la roţi, aşadar sunt uşor în pericol! Cine mă îndrumă? Unde găsesc antifurtul? E pe fiecare maşină în parte, adică nu se potrivesc între ele? Cât timp durează dacă-l cer la BMW? Altă soluţie există? Să nu fac pană şi să mă uit la ea! O am de 13 ani, condusă în Italia, de anul acesta stau în ţară, prima pană, primul service românesc, cheiţa antifurt pierdută! Vă mulţumesc la toţi cei ce mă veţi sprijini! Criss
  21. Salut la toată lumea. Am o problemă cu un far. E vorba de bulbul din stânga care e galben şi slab. Am comandat două becuri Osram D2S, 35 W COOL BLUE de la Emag, le-am schimbat, dar fără rezultate. E tot galben şi acesta. De aici trag concluzia că e de vină balastul. Ştie careva unde găsesc şi cum îl schimb? Originale am înţeles că sunt prohibitive ca preţ. Vă mulţumesc anticipat! P.S. Erau xenon din fabrică! Criss,
  22. Fii amabil, unde găsesc brațele Lemforder? Iar amortizoare Bilstein sport? Am E39, 530d, 193cv, MPack de fabrică. Am găsit B4 normale (o căciulă de bani), dar nu cred că-s ok pentru MPack. Mă poți ajuta cu info? Criss, Cluj
  23. Salut. Unde găsesc trimul de pe stâlpul dreapta, culoare gri închis spre albastru? Am făcut ca tine și mi s-a pătat toată pânza. Acu merg cu plasticul dezbrăcat și e urât cu draci. Mersi Criss, Cluj
  24. Salut. Caut suspensii pentru un E39 3.0 diesel, 142 kw, sedan MSport pachet original. Am parcurs cu aceste suspensii 300k. Caut ceva bun, originale noi costă o căciulă de parale. Mulțumesc. Trimis de pe al meu SM-N910F folosind Tapatalk
×
×
  • Creează nouă...